Nu știu dacă
francezii ne-au furat cocoșul de la noi fără creastă, o noi i-am ciuntat
creasta de la cocoșul lor, dar știu sigur că ʺCreasta
Cocoșuluiʺ e la loc de cinste în Maramureș.
În mitologiile
lumii, cocoșul este un simbol solar întruchipînd lumina cu toate valențele ei
cosmice și spirituale, o pasăre a luminii care prin cîntecul său vestește
zămislirea aurorei, care se asociază bărbăției și curajului în luptă,
predominanței principiului masculin. În simbolistica creștină, cocoșul
semnifică lumina și inteligența supremă ce vin de la Dumnezeu.
Odată cu cîntatul
cocoșului, în dimineața zilei de 21 august 2016, pe rouă cînd abia mijește ziua
nouă, ne arăduim într-o plimbare mai mare spre crestele semețe ale Gutâiului,
spre Creasta Cocoșului. Mai nou așa se nimerește, ca a șaptea zi din săptămînă,
duminică, să prindem slujba-n vîrf de munte, sus, pe crestele cărunte, cu
iubiri și doruri multe. Acolo ne e altarul, brazii ne cîntă troparul, peste noi
coboară cerul cu eternul și misterul. Ca să guști puțin din liniștea
sufletului, trebuie să treci peste zbuciumul materiei, să supui materia voinței
spiritului, s-o supui caznelor lumii de jos, să te mîntui de ea, fiindcă mai
devreme sau mai tîrziu se mîntuie singură. Fără durere n-ar exista nici plăcerea!
Pînă în Pasul
Gutâi, la Hanul lui Pintea, ne ducem pe patru roți, cam 25-30 km, unde ne
echipăm pentru munte, luăm cioca și toporu, clopu-n cap, ranița-n spate,
și-nainte, adică sus, după ce întrebăm pe unul care-i începutul traseului,
fiindcă sfîrșitul îl știam noi, numa cum să ne arăduim nu știam. Sînt greu
bătrînii de pornit, dar de-i pornești îs greu de-oprit, zîce Coșbuc. Din fața
hanului cam toate potecile duc în același loc, adică pe traseul marcat cu bandă
roșie spre Creasta Cocoșului. Învățați minte de duminica trecută, n-am mai
riscat poteci nemarcate.
Vreo jumate de oră
mergem lejer, printr-o pădure de fagi, cîte unul dezvăluindu-și poveștile
seculare încrustate în crusta sa, cu suișuri și coborîșuri line, băsama să ne
încălzim ca lumea, să nu mai facem iară ceva boacăne. Ieșim din pădure într-un
luminiș, care mai tîrziu am văzut pe o hartă că e Poiana Boului, care ne deschide
în partea dreaptă priveliștea spre Vîrful Mogoșa, cu pîrtia de schi și releele
de sus, iar mai jos Complexul Turistic Șuior cu fosta mina Șuior pe deasupra
căreia ne ghida poteca.
Mergem o postată
bună prin poiană pînă ajungem la marginea de sus a ei, la o laiță lîngă un
panou cu o hartă turistică care ne indica locul unde am ajuns și denumirea,
respectiv Pîrtia lui Merșei din Poiana Boului. Lasăm fagii în regatul lor și ne
îndreptăm cătingan spre tărîmul brazilor, o porțiune de drum însoțiți de LEA
110 kv, Baia Sprie – Sighet. Întîlnim o turmă de oi cu păcurarul și băiatul
lui, păzită de trei cîini care ne-au primit pasivi, citindu-ne dintr-o privire
intențiile.
Ne-au ajuns din
urmă trei tineri, un sălăjan, un sătmărean și un băimărean, echipați ca la o
plimbare pe bulevard, care ne-au însoțit pe urmă pe tot traseul, pînă la capăt.
Ne conduce drumul prin pădurea de fagi intercalați cu brazi, ajungem la Sărita
Pintii, locul de unde se presupune c-ar fi sărit Pintea Viteazul ca să scape de
urmăritori. Pe tot traseul te conduce spiritul lui Pintea, pe cei pentru care
mai există minuni.
Am întîlnit băiatul
păstorului cu un clop de paie plin cu hribe, ne-am băgat și noi prin pădure dar
n-am găsit mare lucru. Părăsim traseul
liniei electrice, noi luînd-o la dreapta pe o pantă lină, de fapt pînă aici cît
am urcat atît am și coborît, de aici începea de fapt urcarea propriu-zisă.
Mergem cîteva sute de metri pînă la o piatră mare marcată cu semnele turistice,
bandă roșie și cruce albastră, Masa de Piatră, după alții Masa lui Pintea,
situată la baza unui urcuș mai abrupt care ne-a arătat cam ce urmează.
Ajungem la
indicatorul cruce roșie, spre stînga Tăul Chendroaiei, 1,1 km, Tăul Morărenilor
4,6 km, Breb 9,7 km, iar în față alt indicator cu Rezervația Creasta Cocoșului,
cu stative pe care erau plachete cu descrierea rezervației, a plantelor și
animalelor din rezervație. Pe lîngă o balustradă din lemn, cu trepte formate
din rădăcinile copacilor și pietre, începem adevăratul urcuș spre creastă. Dă-i
la deal, numa, c-avem de lucru ...
Urcușul te lasă
fără de cuvinte, închinați tăcerii crestelor sfinte, care-și spun povestea
milenară primordială a păstorilor biblici, stăpînii platourilor montane, a
cerului și misterului din durerea lerului. Un izvor ne ostoiește setea și ne
pregătește pentru ultima redută a crestei, o scară naturală din pietre,
străjuită pe margini de tufe de afini, care ne mai îmbie cu cîte o afină
coaptă.
După vreo două ore
jumate ajungem sus, pe doină de fus și cînturi ce nu-s, pe un platou plin de
arbuști de afini și cetină, vegheați din loc în loc de cîte un brad semeț, care
înrădăcina stîncile crestei. A Crestei
Cocoșului! Se deschide cerul, pacea și misterul, peste stînci sihastre
prin doruri albastre, Platoul Gutâiului cu Creasta Gutâiului, o priveliște spre
Vîrful Mogoșa și Igniș, cu celebrele deja relee, și satele din zonă, Mara,
Breb, Budești, un capăt de Cavnic și Baia Sprie.
Spre Budești, chiar
sub Creastă, este Peștera, sau Grota lui Pintea, un loc care l-a adăpostit pe
Pintea de vînătorii lui. Doi culegători de afine, cu coșurile în spate, umblau
pe crestele stîncilor ca la ei acasă, fără frică de nimică ...
Ne-am plimbat puțin
spre Platoul Gutâiului, bătea vîntul dinspre Mara, de unde se auzea clopotul
Bisericii trăgînd de ieșire, iar pentru noi de plecare, după o mulțumire și o
rugă cerului.
Doamne, fă din
suferință și prigoanele durerii, stîlpi de foc pentru credință strecurînd
mierea plăcerii. Fă din noaptea neagr-a vieții, schimbînd ura în iubire, roua
sfînt-a dimineții în izvor de fericire .. Să ne mîngîie în Soare bucuria și
speranța, iar magia dintr-o floare să-ntărească-n noi credința. Fă-ne, Doamne,
să uităm, toată ura și mînia, să iubim și să iertăm la dușmani neomenia, să ne
dai a Ta lumină, dulci fioruri de iubire, să-înflorim a Ta grădină cu parfum de
nemurire ...
Am salutat frumos
Creasta Cocoșului și am coborît pe unde am urcat, pe treptele de bolovani,
poate mai solicitantă coborîrea decît urcarea, fiind solicitate gleznele,
genunchi și mușchii din spatele picioarelor.
Aici se încheie
episodul I din serialul Creasta Cocoșului, că, probabil, o să mai fie și alte
episoade ...
Dumnezo vă-mborde-n
rai!!
Bordan – 21 august
2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu