Vîrful Pleștioara (803 m)

A sosit și vremea drumețiilor montane, pe poteci înguste în zile auguste spre crestele sfinte fără de cuvinte, spre crestele dragi pe urmă de fagi ...

E sîmbătă, 6 august 2016, prima zi de toamnă prăznuită de credința populară prin Obrejenie, sau Schimbarea la față. Clopu-n cap, ranița-n spate, mîndra bună și la drum .. ne ducem cu mașina pînă la intrarea în Parcul Mare din Baia Mare, o parcăm spre Muzeul Satului și o luăm cătingan la deal, pe traseul bandă albastră-cruce galbenă, pe Dealul Florilor. De la cota 263 m cît e acasă, la intrarea în parc cam în jur de 300 m, spre vîrful Pleștioara, 803 m, pe deasupra de cariera și valea Sf. Ioan, prin Poiana lui Otto, Poiana Mărului, Șaua Dia, pînă sus.

Urcușul, începe în forță, sau poate doar impresia de profani în tainele drumețiilor montane, printr-o pădure de goruni intercalați cu castani bătrîni, sortiți și ei eșecului în lupta cu timpul. Deasupra de cariera Sfîntul Ioan ne oprim pentru o primă ședință foto, deasupra carierei care într-o zi nefastă de februarie 1996 a furat viața a zece oameni, opt călători într-un avion aterizat forțat din înalturi, și doi muncitori din carieră.

Mai facem cîte o pauză scurtă, ca să ne tragem sufletul tot mai atras de sfinții cerului cu fiecare răsuflare dezacordată de vibrațiile codrului, mai o mură gustoasă, mai o ciupercă care ne îmbăta privirea, mai o glumă, ajungem în regatul fagilor uriași, care deasupra își împreunau cununile într-un dans ritualic divin. Se spune că fiecare arbore își așterne covorul exact cum îi e sufletul, ce e sus este și jos, deși însuflețiții cu două picioare din care facem parte și noi zic că numai ei au suflet. Un copac crescut din lumină, din pămînt, apă, foc și aer, nu poate fi mai nesuferit, nesimțit sau fără de suflet ca și acel care îl distruge. Dar cine să vadă și să audă?

Găsim în mușchiul fagilor ciuperci cărnoase, hribe sănătoase, ascunse după cîte o frunză parcă jucîndu-și tupilare de ochii noștri. Întîlnim alți drumeți, unii dintre ei culegînd din dorința de a culege toate bolundarițele de ciuperci, pe care nici ei nu le cunoașteau. Fagii ne-au condus și privegheat cărarea pînă sus pe vîrful Pleștioara, pe crucea galbenă a marcajului turistic, unde am făcut un popas mai lung pentru o scurtă desfătare a burților cu merinde din straiță și apă limpede de izvor.

Coborîrea a fost mai lejeră, pe marcajul turistic cruce roșie, prin Poiana Pleștioarei, pe lîngă un refugiu turistic, fosta cabană a sindicatelor miniere, izvorul Sfînta Ileana, unde ne ostoim setea de munți și de sfinții părinți. Mai departe Restaurantul Usturoiul, renumit din cealaltă vreme, construcții neterminate de betoane fără nici un gust, nu vreau să zic ale cui fiindcă nici nu merită pomenirea pe un traseu turistic, așa cum nu merita să polueze betoanele, plasticurile și minciunile, puritatea și sacralitatea codrului secular ..

Așa se încheie prima probă, cam după șase ore de mers, de viitori drumeți montani ...

Doamne ajută!

Bordan – 6 august 2016