După cît m-au
speriat unii și alții referitor la dificultatea traseului pe care l-am ales azi
pentru a ajunge pe vîrful Igniș (1307 m) nici nu mi s-a părut așa dificil. Probabil
nu știau cu cine au de-a face, că am la picior toate marile înălțimi ale
Maramureșului, începînd cu vîrful Mogoșa (1246 m), Creasta Cocoșului (1450 m),
vîrful Igniș încă odată, Munții Țibleșului (1840 m), vîrful Văratec (1352 m),
și terminînd cu Pietrosul Rodnei (2303 m), și toate cucerite la pas din vara
asta. J Sau poate că mă
credeau mai bătrîn nu fecior holtei ... de 55 de ani, minten, ca să fie cifra
rotundă.
Ca dificultate,
după mine, este cam ca și Țibleșul, dar mult mai scurt. Am prins și o zi de
primăvară deși este sfîrșit de noiembrie. Ce a încurcat mai tare, și a dat cu
mine de două ori de pămînt, și cu cercetașa șefă la fel, a fost covorul de frunze sub care era pămîntul ud și
fugea piciorul cu tot cu frunze. Am mers cu mașina din Baia Mare prin cartierul
Ferneziu, spre Cariera Tăul Roșu și Jidovia, cariere de adezit, pînă în
Groapele Chiuzbăii unde am lăsat mașina și am luat-o la talpă pe indicatorul
turistic cerc albastru.
Sîmbăta trecută am
vrut să mergem pe alt traseu, prin Rezervația Fosiliferă Chiuzbaia unde poți găsi
fosile ale unor plante vechi de peste 5 milioane de ani, pe lîngă o stîncă
impunătoare numită de localnici Biserica lui Spiridon, dar pe care l-am
abandonat din cauza vremii. Acum am pregătit batalionul I vînători de munte și
nu i-am dat nici o șansă inamicului să riposteze, cu toate că a atacat cu zeii,
vîrful Igniș atacat din partea de V, S-V a căzut la picioarele noastre după cca
3 ore de la începerea asaltului. :) Știu că cea mai bună armă a apărării este atacul, așa că dau pe tot ...
În Groapele
Chiuzbăii dăm de renumitul borcut al Chiuzbăii, un izvor puternic mineralizat
din care își ostoiesc setea drumeții. Mîndră gura ta izvor, nu de apă ci de
dor, nu de apă strecurată ci de dragoste curată ...
Începe urcușul de la
altitudinea de cca 500 m, toată ascensiunea fiind de 800 m, respectiv pînă la
1307 m. După o oră de urcuș relativ ușor, printr-o pădure superbă de fagi, care
probabil vara încîntă și descîntă călătorii dornici de mistere, ajungem la un
drum care delimita regatul fagilor de cel al brazilor, deasupra lui începînd
brazii să-și prezinte durerile. Bradule din stîncă seacă, pe tine cine te-ntreabă,
de ți-e frig și de ți-e foame cînd mai jos cîntă poeme ...
Dar panta urcușului
își modifica unghiul sub privirile mirate ale cercetașei care a și propus
varianta de retragere a trupelor. Cum să te retragi cînd nu știi cum să tragi?! La atac
înainte!, cu bota și cu cioca pregătite de intervenție rapidă în caz de extremă
urgență. Am urcat ce-am urcat, am mai fălărit de cîteva ori, pînă am ajuns la
niște stîncării asemănătoare cu cele din Grădina Zmeilor, din Gîlgău Almașului,
care le știți. Nu știu dacă există ceva istorie a lor, știu doar că masivul
montan Igniș a fost modelat de către Natură în urmă cu sute de milioane de ani,
cu mult înainte de apariția omului, după datele pe care le avem acum. Că au mai
fost cîndva și altfel de oameni decît cei cunoscuți, zeii și zmeii din legendele
populare, sau uriașii din biblie care se puteau juca cu bolovanii ăștia, rămîne
la aprecierea poeților. Dar stîncăriile astea chiar sunt impresionante .. pentru
impresionanți ... J
Dar încet-încet, cu
muncă și cu răbdare, și cel mic ajunge mare, așa am ajuns cumva deasupra
acestor stîncării, la alt izvor care ne deschidea platoul din partea de S-V al
Ignișului, ne deschidea și porțile cerului de un albastru infinit. Probabil
asta o să fie ultima excursie montană din acest an, următoarele ieșiri o să fie
legate de sărbătorile Crăciunului, respectiv colindatul pe jos al satelor
maramureșene uitate de timp pe tîrnațul bunicii, unde civilizația n-a avut
curajul să pătrundă încălțată în intimitatea sfinților.
După alte 15-20
minute am ajuns sus, la antene, vîrful Igniș recunoscîndu-se înfrînt pentru a
II-a oară. O scurtă pauză de o ședință foto și un măr, un respiro cu adierile a
sute de milioane de ani de liniște, o ștampilă cu marca Bordan suflată în
cornul bătrînului Dan, și pregătirea de coborîre. Între timp au ajuns cîțiva
ateviști cu atv-urile lor gălăgioase, care au adus confrați de-ai lor parapantiști,
de care n-am ce zice fiindcă au încîntat privirile privitorilor într-un
adevărat spectacol al înălțimilor albastre.
Am stat și io la
ocazie, să cobor panta cu parapanta, dar n-am avut norocu să-mi aflu locu ..
După alte două ore de coborîre, și-n picioare, și tîrîș, am ajuns la mașină,
care ne-a adus de unde am plecat ...
Predica am prins-o
azi sus, mai aproape de Iisus, care pentru a fi mai ușor înțeles vorbea în
parabole și pilde, iar azi ne-a vorbit de Pilda bogatului ... pentru cine are urechi de auzit ... că alții nu aud bine, dar ce aud aud bine ... :)
"Unui bogat
i-a rodit din belșug țarina. Și el cugetă în sine, zicînd: Ce voi face, că n-am
unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnițele
mele și mai mari le voi zidi și voi strînge acolo tot grîul și bunătățile mele;
Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strînse pentru mulți
ani; odihnește-te, mănîncă, bea, veselește-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În
această noapte voi cere de la tine sufletul tău. Și cele ce a pregătit ale cui
vor fi? Așa se întîmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în
Dumnezeu" (Luca 12, 16-21)
S-aveți liniște și
pace!!
Bordan
