Stejera îi la o zvîritură de botă de Năpradea, dacă o iei
cam spre NE după cca 1 oră de mers ajungi în Fericea iar după altă oră ești în
Stejera. Spre rușinea mea, deși în Fericea am fost de mai multe ori pe jos din
Năpradea, și la nunți și la baluri, în Stejera n-am ajuns niciodată pînă azi.
Azi am ajuns, în sfîrșit, și nu-mi pare rău, drept-îi că am ajuns din Baia Mare
nu din Năpradea. Dar am văzut și Năpradea la orizont, dacă nu mă înșel, că s-ar
putea să fie și Cheud. În Stejera umblau pe vremuri feciorii la fete, dacă nu-i
primeau în Fericea treceau dealul mai departe. Avem în Năpradea și sînge de fericence,
dar și de stejerence, o împrospătare ptiuită di pă Chioar.
Am lăsat mașina la ieșire din Iadăra iar de acolo am
luat-o la talpă pe un drum pietruit, aproape un ceas pînă am văzut tabla cu
intrarea în Stejera. E un sătuc mic, dacă sînt vreo 30 de locuitori de toți,
oameni simpli și curați, cu frică de Dumnezeu. Nici cînii n-au avut treaba
noastră, nici o mașină n-am întîlnit, numai vreo 3 erau lăsat la ieșirea din
Iadăra, cu proprietarii umblînd după hribe. Am găsit și noi cîteva, de o zămuță
ca lumea ...
Primul om care ne-a ieșit în cale a fost fătul bisericii.
Făt și corator, el fiind și administratorul bisericii vechi, o bisericuță din
lemn construită înainte de anul 1700, care s-a oferit să ne conducă la
biserică. El ne-a explicat și drumul prin pădure spre Fericea. E drept că ne-a
spus de o intersecție pe care o s-o întîlnim la un moment dat și prin care să
ținem drumul tot înainte, să n-o luăm la dreapta, dar am bălărit de vreo cîteva
ori pînă am ajuns în vîrful dealului, unde se deschidea și orizontul spre
Năpradea.
De acolo, că să nu o luăm tot pe drumul pe care am urcat,
deși ne-a avertizat fătul că ne putem rătăci, am riscat o rută nouă, șoptită de
intuiție și contestată una-ntruna de cercetașă, că unde ajungem, că-i mult de
mers, că o dor picioarele, că ... tot fèlèlè ca o moară stricată ... dar s-o țînut de fusta mea,
că n-o avut încotro. Acuma drept îi că-i mai sigur și mai scurt drumul pe
care-l cunoști, dar tot atît de drept e că-i mai interesant ... necunoscutul.
Io le am pe ale mele, și nu-mi bat capul cu ele ...
Mergem poate mai bine de o oră, eu ziceam că trebuie să
ajungem de ținem drumul forestier, în Remeți pe Someș, iar de acolo în capătul
Iederii unde ne-am lăsat mașina. Prin pădure, se face drum la stînga, se face
la dreapta, merge înainte, no, pe unde o luăm amu? ʺTot înainte!ʺ ʺDe unde
știi?ʺ Se auzea slujba la o biserică, de fapt predica. Eu ziceam că e biserica
din Remeți, cercetașa nu mai zicea nimic. O fi ceva mănăstire p-aici de care să
nu știu? Nu-i mai funcționa microfonu că era corentată rău.
Ba am avut treabă cu fagii și carpenii, eu ziceam că fagul
e unul ea zicea invers. No? La unul e mai creață frunza ca la celălalt, și
lemnul e diferit. Dar tot spre rușinea mea a trebuit să recunosc pînă la urmă
că io le știu pe dos. N-ar fi prima, n-o fi nici ultima, nu știu bine dacă nu-s
de tot pe dos. Am lăsat drumurile și iubirea în pădure și am luat-o la vale
fără nici un drum, fără nici o cărare, spre biserica din care se auzea predica.
Să vă spun și predica? J
ʺSfințenia se poate dobîndi în toate felurile de viață
care sînt la îndemîna omului. Nu numai cei care se duc la mănăstiri, nu numai
cei care intră în cler și devin episcopi, preoți sau diaconi. Toți credincioșii
au deschisă calea spre sfințenie.ʺ, cam asta a fost esența predicii de azi,
rostită de părintele Buciuman la Bisericuța din Stejera.
Am ieșit din pădure direct în cimitir, de acolo printr-o
grădină și o curte am ajuns exact la Biserica din Stejera. Iar de acolo la
mașinuță care era la vreo 6-7 km de noi. Iar de acolo mai departe scrie-n carte
...
Bordan – 11 iunie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu