ʺUnde merèm
astăzi?ʺ, întreabă cercetașa șefă în bună dimineața, fiind duminică știa căʼi de mărs.
ʺUndeʼom vedè cu
uătii, întʼacolo merèm, iʼam zis, gatăʼte numa că minten îi laʼmniază!ʺ Așe cum teʼai gătat
mireasă, enervantă de mumoasă ... :)
Nu tareʼmi fac planuri
bătuteʼn cuie cu nu
știu cîtă vreme înainte, că vremeaʼi schimbătóre și înșelătóre iară după ie îi firea omului,
la ce săʼmi bat dibla cu tăticele lumești că șiʼașe nu tare am
multicele în ie. În diblă. :)
Fiind zî de hodină
pîntu spirit, unde ar putea să zburde mai liber, neîncătușat și neîntinat de
strînsorile materiei, decît la înălțimile la care nʼau ajuns,
încă, tăte mizeriile și minciunile lumii materiale? Unde șiʼar putea acorda
vibrațiile poeziei și simfoniei celeste mai bine decît la porțile cerului și
bucuria misterului?
Vîrful Mogoșa este
un vîrf din Munții Gutîi cu altitudinea de 1246 m, care împreună cu Vîrful
Igniș (1307 m) străjuiește cu semeție municipiul Baia Mare, de care se agață
cotătorile cînd ies din bloc afară, în hărmălaia modernă și contemporană.
Plecarea din Baia
Mare pe la ora opt jumate, duminică 11 septembrie 2016, cu auto pînă la Lacul
Mogoșa, o Lacul Zînelor cum îi mai zîce, da nu știu di ce, de unde, echipați
regulamentar pentru o urcare de vreo 500 m în sus, cu ranițaʼn spate, botaʼn mînă, mîndra
bună și la drum, o pornim cătingan. Cît am fo de fojet am uitat unu din
lucrurile cele mai de trăbuință în astfel de cazuri, am uitat hăpt apa. Noroc
că samîn cu cămila la treaba asta, pot mîna fără apă mult și bine. Numa că nuʼi tare bine!
Noroc cu cercetașa șefă căʼmi mai dă cîte o gură din cînd în cînd deʼmi mai trece din
dor ... și din setea ... de izvor ..
Parcăm mașina lîngă
gardul pensiunii, o cabană ceʼi, care are parcarea cu plată, da io am lăsatʼo necuplată,
numa cu frîna de mînă trasă, că și fereasta iʼam uitatʼo deștisă,
atătaʼs de tuioș de
cap. Cercetașa o cercetat dacă am închisʼo la încuietori da nu sʼo mai uitat la
geam, așe că o rămas așè. Mnezo cu ie! Noi hai șʼom mè, cʼavem treaba!
Am luatʼo cătingan la
deal, pe un drum asfaltat, care iuti sʼo gătat, flancat deʼo parte și de alta de ʺcabaneʺ, scria pă
ele, da numa cabane nʼo fo. Șiʼo băgat dracu códa șiʼn treaba asta, sucinduʼne capu de la
origini și natural, de la lemn, piatră și pămînt, limitat în spațiuʼtimp, la
plastic, betoane, inoxuri și alte zorzoane, apărînd în peisaj ʺca dracuʺ. Închesuite,
care mai de care mai făloase și arătoase, sfidează cele mai elementare reguli
ale bunului simț, ale purității și simplității ideii de CABANĂ. Lacul, deși e
la cîțiva metri, nuʼl vezi numa prîntre crăpături și spărturi de manele. Cine le dă voie
acestor nesămăliți vremelnici să fure și lumina unui lac venit din străfunduri
de istorii, apă pe care au respiratʼo și îngrijitʼo moșii și strămoșii noștri? Haloo, 112, Lacul Mogoșa în
stop cardio-respirator, sugușat de țopîrlani nesîmțiți!!
Trecem pe lîngă un
post de jandarmi, pe lîngă o clădire a salvamontului, se gată intervenția ʺdivinăʺ a omului în
peisaj, rămînînd doar drumul pietruit și o linia de curent care urcă pînă sus,
pe stîlpi de beton pînăʼntʼon loc, apoi
pe stîlpi de lemn și iar pe beton. Pînă la cota 1000 sînt 3 km, cam unu jumate
de urcuș mai lejer, după care urcă panta cam cum urcă cota, de pedalezi tăt mai
greu. Că, băsama, la tăți nʼi greu! Da nu la tăți deʼodată ... :) Sînt
indicatoare că e interzis auto, dar pîntu jmecheri nuʼi interzis, ei
au trecerea liberă pe roți, o poateʼs handicapați de picioare, atunci îmi cer scuze căʼi acuz pe
nedrept. Săracii de ei!!
Sʼaude un bîrîit
suspect, nʼam știut ce drăcovenie mai umblă haiʼhui pîn lumea dorului, pînă văd scaunele zburînd pîn
vîrvu fagilor șiʼa brazilor, multe libere da cîte unu ocupat. ʺÎn jos putem
coborî și noi cu telescaunuʺ, zîce cercetașa. ʺDi ce nʼai și urcat cu el, dacă țî așe de hia de stat în scaun?
Că tómna în scaun teʼo fi făcut măʼta! Coboarăʼte cu ce vrei io tăt pă pticioarele mele mă scobor, că dacă vroia Bătrînu de
sus să zbor îmi dădè o părete de aripi în loc de mînuri o pticióre! O o códă de
mătură .. ʺ
Da am ajuns bugăt
de repede la cota 1000, de unde începea urcușul pe pîrtia de schi, pă care am
făcut pînă sus exact 35 de minute, cu tăt cu afine. Numa spăriala o fo mai
mare. Dreptʼîi că io mai cătă vîrv mʼam zvîrit în jerunți ca dibolu, ca să fie ultimele afine
ale lui 2016 mai aproape de gură. :) Da, odată ajunși sus, miʼam umplut
foalele cu aeru cotei 1246 m, cu foșnetul și freamătul tăcerii milioanelor de
ani, am îmbucat ceva din straiță, și neʼam învîrtit pă platou vʼon ceas, poate
și mai bine. Au ajuns sus două grupuri de turiști, ăia urcați cu scaunu, pă jos
nʼam mai văzut
numa on bolund coborînd cînd noi suiem, încălțat în cizme de cauciuc de gînești
cʼo fo să
rînească la vaci în poiată.
Am dat strîgarea și
chemarea cu cornu li Pintea, să audă tătă suflarea, sʼaudă tăţi
deştepţii lumii că dacii sînt din boaba spumii, popor ales de Dumnezeu să ţină
aprins un foc mereu, să nu să lase umiliţi de toţi jegoşii cei pîrliţi, căci Dʼzeu leʼa dat menirea
sʼarate lumii ceʼi iubirea,
știinţa sacrʼa fericirii închisăʼn taina nemuririi, închisăʼn lutul pămîntesc și focul sacru .. haiducesc ...
La coborîre io eram
în față, că io am mai mare spor la scoborît ca la suit, cînd o văd pă cercetașa
șefă că o ia aferea de la traseu, o ia cătă pădure. ʺHaloo, vrei să
fuji în lume, o unde meri, vezi că umblă ursache pʼaici și nu să
ști ceʼi tuncă pîn
cap și la ala?ʺ :) Miʼo făcut numa
sămn să tac. Oare ce învîrtești, oare? Uam lăsat să margă, ce să fac cu ie,
dóră nu uoi țînè legată, io mʼam așezat pă iarbă, am scos on măr și brișca din raniță
și mʼam apucat săʼl curăț și săʼi fac
autopsia.
Minten apare și
cercetașa șefă, tătă numa zîmbete, cu patru hribe de tătă mîndrèța în brață. Ai
mă da faine o fo, da ce zămuță bună o ieșit pă ele, săʼți bați coptii
nu alta!! Ea o auzît vorovind două moime care zburau cu scaunile, că, la
urcare, una dintre el leʼo văzut la marginea pădurii și amu să uitau după ele.
Numa că din scaunu zburător nu putèu culeje hribe nicicum, póte numa uarece
muște care mai zăbădeu pʼacolo și nu sʼo aciuat încă. O ceva miresme fîsîite de materiile
scofîlcite de jos ..
Cînd leʼam văzut cît
îs de faine am hămnisît și io să culeg, că tareʼmi place cînd
le aflu și le văd clopu afară. Neʼam băgat înapoi în pădure, am învîrtit on mnez
frunzărișul în stînga șiʼn dreapta, da nʼo vrut nici una săʼși arate misterul. Așe că neʼam văzut mai
departe de coborîre, pînă la mașină și de acolo cătă căsucă. Tătă jmecheria
asta o țînut cam cinci ceasuri, dreptʼîi că nu tare neʼam păzît, că nʼam avut unde ...
Cam așe o curs
prima excursie pă Mogoșaʼn sus, am făcut loc la un pahar de horincă, de aia din
spiritu dacilor, că gînești căʼi altfel lumea asta cînd o ciupești cu coarda spiritului
.. șiʼa spirtului
... da așe cumpătat, cum moșii noști neʼo învățat ... Hai noroc!!
Dumnezo cu noi!!
Bordan – 11 septembrie
2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu