luni, 13 februarie 2017

Împreunarea Rîurilor

Zicem că sîntem ʺîmpreunăʺ cînd sîntem laolaltă, lîngăʼolaltă, zîcem că ne ʺîmpreunămʺ cînd ... știți voi ce facem .. J cînd sîntem păstʼolaltă ... are oricum mai multe înțelesuri. Dacă căutăm în dex etimologia cuvîntului, apăi nuʼi nicări, dar avînd litera împărătească ʺîʺ la început, rădăcina lui o găsim în Limba bătrînă, graiul sacru pe careʼl grăia străbunul dacu, un cuvînt care vine din începuturi, de la Bătrînul de sus. Chiar așa am avut senzația duminică, cînd am ajuns la Împreunături, că am ajuns pe țărmul unde șiʼa fixat Bătrînul compasul cînd a măsurat lumea, pe țărmul unde se împreună întrʼo contopire divină rîul Cavnic și rîul Lăpuș, la Împreunarea Rîurilor. Mai e și satul dintre cele două rîuri, rămas pe același tărîm împărătesc, Întrerîuri.

A fost a doua încercare de a ajunge la locul ăsta, drept îi că am cam forțat mîna Bătrînului cu coborîrea, o scoborîre că de pe vîrful căsii, cam nepregătit pentru ea. La urcare am avut noroc că am ajuns și cu mîinile fără să mă îndoi tareʼtare ... de șale. Prima dată am ajuns la cca 1 km mai la vale de Împreunături, dar nʼam mai putut urca pe rîu sau pe mal fiind un teren stîncos, impracticabil. Nici acum nʼam mai putut coborî de pe un mal stîncos la vreo 30 de metri deasupra apei, așa că am salutat împreunarea de acolo. Poate tura viitoare ajung la cota apei, pe alt traseu bineînțeles, care deja își face loc prin diblă.

Îi fain să umbli pe trasee umblate, marcate, pe cărări bătătorite, ai grijă doar să te înholbi bine după semne și marcaje, îi treabă sigură cît de cît, dar parcă tot mai palpitant și incitant e pe poteci nebătucite, pe poteci de dor cu susur de izvor, călcate numai de viețuitoarele codrului și zînele fiorului. Codrule, Măria Ta, lasăʼmă săʼți spun ceva de mine și de mîndra ...  

Nʼo fo planificată din timp nici ieșirea în sine, ca să nu mai vorovesc de detaliile ei, pă care leʼam lăsat pe toate la mînă Bătrînului. Neʼam arăduit pă la vreo 9, am intrat prin piața de mașini, mai bine zîs în cea de vechituri, că acolo vezi tăte mninonile, de unde am alchezît un rucsac, niște mere de Ocoliș, și pe furiș am întinsʼo cătă Coaș, iar cînd am ajuns la indicatorul Întrerîuri 8 km, lʼam urmat, fără cîr și fără mîr. Am lăsat mașina întrʼon vîrf de deal de unde am luatʼo la talpă pîn pădure pe un drum de căruțe, spre marea împreunare din vale, orientați doar după simțul orientării, care te poate duce liniștit și pe calea disperării .. o a pterzării ... J

Putèm urma cărarea, care urma culmea dealurilor, dar după direcția în care o lua bănuiam că ne duce unde am fost diʼntîie, adică mai jos de Împreunături, unde am vrut să ajung. După configurația reliefului din stînga noastră bănuiam că locul căutat este chiar ʺsubʺ noi, fiindcă terenul cobora abrupt pînă se intersecta cu încă două dealuri împădurite, mai bine zîs cu văile dintre ele, după simțuri fiind chiar locul împreunării rîurilor, altarul împerecherii apelor istoriei ... o geografiei ...

Acolo o fo, da pînă acolo am avut de frînat o maje și oarece de supărări care o luau amețitor la vale, scîrțîind și trămurînd din tăte țîțînile. Noroc că mă mai opreau șiʼmi temperau căderea liberă spre marea împreunare lemnele, că de nu eram gata împreunat cu mama pămînt, de tătă gróza. Acoloʼmi era sălașul, la margine de rîu, împreunat pe veci cu focul cel mai ... viu ...

No, da Bătrînu știe el ce ști, să mai joacă, mai îi și serios, dacă ai încredere în el te scoate la liman, cum nu te scoți tu șohan. Așè am ajuns, împreunat cu cîteva lemne, deasupra Împreunării rîurilor Cavnic cu Lăpuș. Lăpușul vine din față iar Cavnicul din stînga, de unde stăteam io, căʼi musai de luat în samă punctul de referință, că altfel ești pă nicări. Da principalul e că am aterizat cu bine, la vreo 30 de metri de marea unire, mai în jos nʼam avut sînjeʼn golóndile di la boconci ca să cobor căʼmi trămurau telescópile.

După o scurtă ședință, un ceai fierbinte, că horinca am băutʼo cʼo sarăʼnainte, miʼo fo de mărs înapoi, cʼașeʼi șede bine drumețului, cu drumu. Nu? Numa că nʼo fo drum pă nicări, nici cărare batăr, numa vîntu ce sufla un dor nebun de la ... mîndra. Da în sus am schimbat tactica, am trecut în poziția capră, în patru labe, noroc că mʼo lăsat bindeú. Și așè am suit ce maʼinteʼam scoborît, pînă sus la dorul ceʼi dus peʼun cîntec de fus, pe frunzaʼn cărare, pe tot ce ... dispare ... din tot ce apare ...

Una păstă alta, vă spui drept șiʼadevărat cʼo fo fain ... vîntul primăverii din plecarea iernii, aerul străbunilor din pămîntul dacilor, apa susurînd istorii, au doinit iubirea .. florii. Cel mai simplu e să complici lucrurile, cel mai complicat e să le simplifici, simplitatea vieții de cîndva am complicatʼo întrʼun hal fără de hal. Cine o mai poate simplifica? Undeʼi liniștea iubirii și fiorul fericirii, undeʼi trilul ciocîrliei și speranța ... României?

Dumnezo văʼmbordeʼn bine!!


Bordan



















































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu