Zicem că sîntem
ʺîmpreunăʺ cînd sîntem laolaltă, lîngăʼolaltă, zîcem că ne ʺîmpreunămʺ cînd ... știți voi ce
facem .. J cînd sîntem păstʼolaltă ... are oricum mai multe înțelesuri. Dacă căutăm
în dex etimologia cuvîntului, apăi nuʼi nicări, dar avînd litera împărătească ʺîʺ la început,
rădăcina lui o găsim în Limba bătrînă, graiul sacru pe careʼl grăia
străbunul dacu, un cuvînt care vine din începuturi, de la Bătrînul de sus. Chiar
așa am avut senzația duminică, cînd am ajuns la Împreunături, că am ajuns pe
țărmul unde șiʼa fixat Bătrînul compasul cînd a măsurat lumea, pe țărmul unde se împreună
întrʼo contopire
divină rîul Cavnic și rîul Lăpuș, la Împreunarea Rîurilor. Mai e și satul
dintre cele două rîuri, rămas pe același tărîm împărătesc, Întrerîuri.
A fost a doua
încercare de a ajunge la locul ăsta, drept îi că am cam forțat mîna Bătrînului
cu coborîrea, o scoborîre că de pe vîrful căsii, cam nepregătit pentru ea. La
urcare am avut noroc că am ajuns și cu mîinile fără să mă îndoi tareʼtare ... de
șale. Prima dată am ajuns la cca 1 km mai la vale de Împreunături, dar nʼam mai putut
urca pe rîu sau pe mal fiind un teren stîncos, impracticabil. Nici acum nʼam mai putut
coborî de pe un mal stîncos la vreo 30 de metri deasupra apei, așa că am
salutat împreunarea de acolo. Poate tura viitoare ajung la cota apei, pe alt
traseu bineînțeles, care deja își face loc prin diblă.
Îi fain să umbli pe
trasee umblate, marcate, pe cărări bătătorite, ai grijă doar să te înholbi bine
după semne și marcaje, îi treabă sigură cît de cît, dar parcă tot mai palpitant
și incitant e pe poteci nebătucite, pe poteci de dor cu susur de izvor, călcate
numai de viețuitoarele codrului și zînele fiorului. Codrule, Măria Ta, lasăʼmă săʼți spun ceva
de mine și de mîndra ...
Nʼo fo
planificată din timp nici ieșirea în sine, ca să nu mai vorovesc de detaliile
ei, pă care leʼam lăsat pe toate la mînă Bătrînului. Neʼam arăduit pă
la vreo 9, am intrat prin piața de mașini, mai bine zîs în cea de vechituri, că
acolo vezi tăte mninonile, de unde am alchezît un rucsac, niște mere de Ocoliș,
și pe furiș am întinsʼo cătă Coaș, iar cînd am ajuns la indicatorul Întrerîuri 8 km, lʼam urmat, fără
cîr și fără mîr. Am lăsat mașina întrʼon vîrf de deal de unde am luatʼo la talpă pîn
pădure pe un drum de căruțe, spre marea împreunare din vale, orientați doar
după simțul orientării, care te poate duce liniștit și pe calea disperării .. o
a pterzării ... J
Putèm urma cărarea,
care urma culmea dealurilor, dar după direcția în care o lua bănuiam că ne duce
unde am fost diʼntîie, adică mai jos de Împreunături, unde am vrut să ajung. După
configurația reliefului din stînga noastră bănuiam că locul căutat este chiar ʺsubʺ noi, fiindcă
terenul cobora abrupt pînă se intersecta cu încă două dealuri împădurite, mai
bine zîs cu văile dintre ele, după simțuri fiind chiar locul împreunării
rîurilor, altarul împerecherii apelor istoriei ... o geografiei ...
Acolo o fo, da pînă
acolo am avut de frînat o maje și oarece de supărări care o luau amețitor la
vale, scîrțîind și trămurînd din tăte țîțînile. Noroc că mă mai opreau șiʼmi temperau
căderea liberă spre marea împreunare lemnele, că de nu eram gata împreunat cu
mama pămînt, de tătă gróza. Acoloʼmi era sălașul, la margine de rîu, împreunat pe veci cu
focul cel mai ... viu ...
No, da Bătrînu știe
el ce ști, să mai joacă, mai îi și serios, dacă ai încredere în el te scoate la
liman, cum nu te scoți tu șohan. Așè am ajuns, împreunat cu cîteva lemne,
deasupra Împreunării rîurilor Cavnic cu Lăpuș. Lăpușul vine din față iar
Cavnicul din stînga, de unde stăteam io, căʼi musai de
luat în samă punctul de referință, că altfel ești pă nicări. Da principalul e
că am aterizat cu bine, la vreo 30 de metri de marea unire, mai în jos nʼam avut sînjeʼn golóndile di
la boconci ca să cobor căʼmi trămurau telescópile.
După o scurtă
ședință, un ceai fierbinte, că horinca am băutʼo cʼo sarăʼnainte, miʼo fo de mărs
înapoi, cʼașeʼi șede bine drumețului, cu drumu. Nu? Numa că nʼo fo drum pă
nicări, nici cărare batăr, numa vîntu ce sufla un dor nebun de la ... mîndra.
Da în sus am schimbat tactica, am trecut în poziția capră, în patru labe, noroc
că mʼo lăsat
bindeú. Și așè am suit ce maʼinteʼam scoborît, pînă sus la dorul ceʼi dus peʼun cîntec de
fus, pe frunzaʼn cărare, pe tot ce ... dispare ... din tot ce apare ...
Una păstă alta, vă
spui drept șiʼadevărat cʼo fo fain ... vîntul primăverii din plecarea iernii, aerul străbunilor din
pămîntul dacilor, apa susurînd istorii, au doinit iubirea .. florii. Cel mai
simplu e să complici lucrurile, cel mai complicat e să le simplifici, simplitatea
vieții de cîndva am complicatʼo întrʼun hal fără de hal. Cine o mai poate simplifica? Undeʼi liniștea
iubirii și fiorul fericirii, undeʼi trilul ciocîrliei și speranța ... României?
Dumnezo văʼmbordeʼn bine!!
Bordan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu